"Romanul "Domnisoara Christina" (1936) creste direct din folclorul romanesc: o poveste cu strigoi, intr-o lume cazuta prada blestemului, pe care un tanar o salveaza, ucigand a doua oara strigoiul, cu un drug de fier implantat in inima. Textul debordeaza insa schema initiala, devenind in curand un soi de mister medieval, realizat in spatiul romanesc, comparabil cu unele piese de teatru ale lui Blaga. Mai mult ca in celelalte scrieri fantastice, personajele nu au o viata autonoma, existand - aproape impersonal - numai prin functia lor intr-un ritual stravechi.

Ca si in multe alte scrieri "fantastice", naratiunea romanului "Sarpele" (1937) demareaza in modul cel mai banal. Se intrevede imediat conceptia lui Mircea Eliade: intre "real" si "fantastic" nu exista nici o discontinuitate...

Inceputul, cu platitudinea acelor familii burgheze tihnite, indica somnul constiintelor, prin care abia palpaie cate o vaga aspiratie a Lizei ori a Dorinei, inecate insa in socoteli matrimoniale si gospodaresti. Aparitia lui Andronic va trezi aceste constiinte, reactivandu-le functiile vitale si, in cazul Dorinei, spirituale, dar banuim, dincolo de final, reasezarea lor in anonimat. De fapt, surdina generala a romanului atenueaza socurile, ca si reactiile, efectul "minunilor" lui Andronic marginindu-se la propensiuni erotice implicite ori explicite..."

Sorin Alexandrescu